Archive for: June 2013

Cine a fost Petre Borila? Intre Famiglia Comintern si familia Ceausescu (UPDATED)

Unul dintre cei mai loiali si infocati camarazi ai lui Gheorghiu-Dej, un personaj direct implicat in toate deciziile regimului comunist din perioada 1945-1965, Petre Borila a incetat din viata acum patru decenii, in ianuarie 1973. Nascut la Silistra in 1906, Iordan Dragan Rusev a aderat devreme si fara sovaire la mistica internationalismului stalinist. A iubit Uniunea Sovietica, l-a adorat pe Stalin. A crezut cu fervoare in dogmele bolsevice, le-a aplicat cu un zel si o intensitate greu de egalat. Fiica sa, Iordana, a fost prima sotie a lui Valentin Ceausescu. Au avut impreuna un baiat, Daniel Valentin, nepotul direct al dictatorului comunist. Emigrati in anii 90 in Israel, apoi in SUA, Iordana si Daniel traiesc acum in Romania. Intre famillile Borila si Ceausescu relatiile au fost incordate, ajungand chiar la ostilitate fatisa. Parte tinea de prejudecati, parte de chimie politica.

Rusia: Vladimir Putin a promulgat legile ce interzic propaganda homosexuala si ofensele aduse credinciosilor

Presedintele rus Vladimir Putin a promulgat duminica doua legi controversate, denuntate drept discriminatorii de catre aparatorii drepturilor omului. Este vorba de legile prin care se pedepseste orice act de "propaganda" homosexuala in fata unui minor, precum si "ofensele aduse sentimentelor religioase", transmite AFP.

UPDATE Oficial: Napoli a semnat pe 3 sezoane cu Ştiinţa! Cum va arăta lotul Craiovei

UPDATE ora 20:00 / Site-ul oficial al Universităţii a anunţat în această seară că Nicolo Napoli a semnat un acord pe 3 sezoane. Celelalte nume din staff vor fi anunţate oficial mîine, într-o conferinţă de presă.——————-Universitatea Craiova se va înscrie pînă la finalul acestei săptămîni în Liga B, urmînd să aibă o formulă asemănătoare cu cea din momentul dezafilierii. …

Loto 6/49: Numerele extrase duminica. Marele premiu nu a fost castigat

Duminica, 30 iunie, au avut loc noi trageri LOTO 6/49, NOROC, JOKER, NOROC PLUS, LOTO 5/40 si SUPER NOROC. La Loto 6/49, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 10 milioane de euro, informeaza Mediafax. Marele premiu nu a fost castigat.

Un academician roman propune NASA un proiect care ar revolutiona siguranta astronautilor: Aceasta problema nu a fost pusa pana acum

Un academician cu cetatenie romana si americana, Adrian Toader-Williams, a trimis la NASA un proiect de cercetare a stabilitatii si protectiei alimentelor fata de efectele radiatiilor cosmice in zborurile spatiale, pentru a ajuta astronautii sa foloseasa hrana mai rezistenta la impactul radiatiilor. Adrian Toader-Williams a declarat, duminica, pentru Mediafax, ca lucreaza de peste 16 ani la proiectul de cercetare pe care l-a trimis la NASA.

Goian, aproape de o revenire în Liga 1 » Impresarul său confirmă: “Nu ar fi exclus”

Impresarul lui Dorin Goian, Florin Manea, a vorbit despre situaţia internaţionalului român şi spune că nu ar fi exclusă o revenire în Liga 1.
“Goian şi-a reziliat contractul cu Rangers în condiţii acceptabile, iar acum aşteptăm ofertele. Şi-a luat o mare parte din banii pe care trebuia să-i mai primească de la club. Există oferte, am vorbit cu el, dar încă este într-o mică vacanţă.
Marţi mă voi vedea cu el şi vom alege oferta cea mai convenabilă. …

Dinu Gheorghe anunţă la Radio GSP noi transferuri la Astra: “Îi rezolvăm în zilele următoare” » Ce spune despre Rapid

Preşedintele Astrei Giurgiu, Dinu Gheorghe, a anunţat la Radio GSP posturile pe care echipa pe care o conduce trebuie să le acopere pînă la “dubla” cu Domzale din Europa League, însă nu a ezitat să vorbească şi despre Rapid.
“Trebuie să ne completăm lotul pe patru posturi: portar, fundaş central, extremă stînga şi atacant central. Sîntem în discuţii avansate şi multe dintre negocieri le vom rezolva săptămîna asta”, a spus Dinu Gheorghe la Radio GSP.
… …

Negocieri intre Ministerul Sanatatii si reprezentantii medicilor: 2800 lei salariul de baza si spitalele orasenesti transformate in societati pe actiuni

Luni incep negocierile intre autoritati si reprezentantii medicilor, pe masa fiind trei proiecte: noul sistem de salarizare a medicilor, statutul spitalelor publice si legea malpraxisului. Daca in ultimul caz proiectul este deja publicat pe site-ul Ministerului Sanatatii, in privinta salariilor si a spitalelor, discutiile sunt in plina desfasurare. Din informatiile HotNews.ro, autoritatile vor propune modificarea statutului spitalelor publice in timp ce reprezentantii medicilor doresc, ca punct de plecare, stabilirea salariului de baza pentru medici la 2800 de lei. Asupra unui subiect parerile tuturor par a se armoniza: aparitia paturilor private in spitalele publice.

Cetateni slovaci, arestati in Iran pentru comportament nepotrivit si posesie de echipamente neconventionale

Iranul a confirmat duminica arestarea mai multor cetateni slovaci, sub acuzatia de "comportament nepotrivit" si posesie de "echipamente neconventionale", relateaza AFP.

Condescu nu susţine ideea rămînerii Rapidului în Liga 1: “Nu ar fi corect”

Preşedintele celor de la Pandurii, Marin Condescu, nu crede că Rapid ar trebui să rămînă în Liga 1 şi Concordia Chiajna, echipă care îndeplineşte toate condiţiile financiare trebuie retrogradată.
Oficialul gorjenilor agrează ideea ca Liga 1 să aibă 18 echipe.
“Dacă Rapid rămîne în Liga 1, Chiajna este neîndreptăţită. Nu mi s-ar părea normal. Ilfovenii şi-au îndeplinit toate sarcinile financiare.
Trebuie să avem 18 echipe în Liga 1. …

UPDATE Nico Rosberg a castigat Marele Premiu al Marii Britanii, dupa o cursa dramatica/ Rosberg a scapat de penalizare si isi pastreaza victoria

Nico Rosberg (Mercedes) a castigat Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii duminica la Silverstone, a 8-a etapa a Campionatului Mondial, o cursa dramatica in care Sebastian Vettel a abandonat. Pentru Rosberg a fost insa o victorie cu mari emotii. El a fost chemat impreuna cu un reprezentant al echipei sale pentru a da explicatii privind neincetinirea la steagurile galbene de avertisment. In cele din urma, stewarzii din Formula 1 au decis sa nu il penalizeze.

UPDATE Nico Rosberg a castigat Marele Premiu al Marii Britanii, dupa o cursa dramatica/ Rosberg risca sa piarda victoria, in urma unei eventuale penalizari

Nico Rosberg (Mercedes) a castigat Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii duminica la Silverstone, a 8-a etapa a Campionatului Mondial, o cursa dramatica in care Sebastian Vettel a abandonat. Rosberg insa va fi anchetat in urma victoriei. Potrivit Reuters, el a fost chemat duminica la stewarzi impreuna cu un reprezntant al echipei sale, intrucat nu ar fi incetinit la steagurile galbene de avertizare in timpul cursei.

A la Cancellara » Jan Bakelants, victoria carierei în Ajaccio. Froome îi dă primele semnale lui Contador

Jan Bakelants (RadioShack Leopard) a obţinut cea mai mare victorie din carieră, după ce a ţîşnit din sînul unei evadări tîrzii, în etapa a doua din Turul Franţei. În vîrstă de 27 de ani, belgianul a luat faţa unui pluton condus peste linia de sosire de slovacul Peter Sagan (Cannondale) şi are onoarea să îmbrace tricoul galben. …

Presa din Franţa anunţă transferul lui Riviere la Steaua: “Le Havre a acceptat oferta”

Steaua s-a înţeles cu Federico Piovaccari, care este aşteptat în cantonamentul din Anglia. La fel de aproape este şi vîrful lui Le Havre, Yohann Riviere, şi el văzut drept un înlocuitor pe măsură al lui Rusescu.
Interesul Stelei pentru atacantul francez a fost confirmat şi de Mihai Stoica, care a anunţat că a trimis o ofertă clubului din Hexagon. Şi presa din Franţa scrie despre posibilitatea ca Riviere să ajungă în Ghencea. …

Remus Pricopie: Toleranta zero fata de orice act de coruptie la bacalaureat

Ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, a sustinut duminica o videoconferinta cu reprezentantii inspectoratelor scolare, ai celor 583 de centre de examinare si 155 de centre de evaluare de la bacalaureat, demnitarul declarand toleranta zero fata de orice act de coruptie.

Zero şanse ca Rapid să rămînă în Liga 1? » Florin Prunea: “Ar fi ilegal”

Florin Prunea a vorbit la Radio GSP despre posibilitatea ca Rapid să rămînă prima Liga1. Oficialul celor de la CSMS Iaşi nu crede că echipa din Giuleşti mai are vreo şansă.
“E imposibil ca Rapid să rămînă în Liga 1. Dacă voiau asta, trebuia să urmeze drumul legal, cel pe care U Cluj a mers, adică să facă apel la TAS. Nu cred că îşi permite cineva să încalce regulamentul. Ar fi ceva ilegal. Să nu mai dea vina pe regulamente şi pe legi. …

Subiectele weekend-ului, in lume. Croatia devine cel de-al 28-lea membru al UE. Noi dezvaluiri in cazul de spionaj al NSA, UE cere explicatii de la SUA. Protestele continua in Bulgaria, Egipt si Turcia. Barack Obama, in vizita in Africa de Sud

Finalul de saptamana aduce din nou in prim-plan dezvaluiri ale fostului consultant NSA Edward Snowden. Der Spiegel a relatat ca UE a fost una dintre tintele supravegherii facute de Agentia Nationale de Securitate a SUA, iar reactiile nu au intarziat sa apara din partea oficialilor europeni. Croatia va deveni la miezul noptii oficial cel de-al 28-lea membru al Uniunii Europene, insa probleme economice ii va umbri fesitivitatile, iar Barack Obama face o vizita in Africa de Sud, unde au avut loc proteste.

Salariul minim pe economie, majorat din iulie la 800 de lei

Salariul minim brut pe economie se majoreaza, din 1 iulie, de la 750 la 800 de lei, reprezentand 4,74 lei pe ora, iar legat de acesta va creste proportional si punctul de amenda pentru soferi, de la 75 la 80 de lei, noteaza Mediafax

Radio GSP » Atac la adresa lui MM: “Să îşi vadă de treaba lui”

Florin Prunea i-a răspuns la Radio GSP lui Mihai Stoica, care a spus despre Alexandru Creţu că a fost bătut de Emil Săndoi la echipa naţională de tineret.
“Nu s-a întîmplat nimic cu Alexandru Creţu la echipa naţională. A fost doar o discuţie cu reproşuri. Mihai Stoica să işi vadă de treaba lui la Steaua. M-a deranjat pentru că s-a luat de o chestie extrasportivă.
Să nu mai vorbească despre jucătorii altora. …

Dar cu sapa cine da? Lantul slabiciunilor, varianta 2013. In rolurile principale: Remus Pricopie, Victor Ponta, Ecaterina Andronescu, plus loaza mediocra

"Accidentul Funeriu" trebuia sa se termine. A fost mai mare presiunea loazelor care vor o nota mare, a parintilor de loaze care voteaza, a patronilor de universitati particulare care au nevoie de cit mai multi potentiali absolventi de liceu. Rezultatele la Evaluarea nationala 2013 sfideaza statistica, sociologia si bunul simt, numarul notelor peste 5 fiind cu zece puncte procentuale mai mare decit in 2012 din cauza unor subiecte mult mai usoare. Efectele acestei trucari oficiale a concursului sint, din pacate, pe termen lung: uniformizarea in jos a valorilor, pacalirea parintilor ca au copii buni ce nu mai trebuie stimulati sa evolueze, indepartarea elevilor slabi de solutia fireasca a unei scoli profesionale, imposibilitatea de a mai discerne intre elite si mediocri. Comentarii in plus sint inutile, Caragiale a descris deja acum o suta de ani tarele unui sistem educational rezistent la orice reforma si flexibil in fata presiunilor de orice tip.

  • Va invit sa cititi schita Lantul slabiciunilor, varianta 2013. In rolurile principale: Victor Ponta, Remus Pricopie, Ecaterina Andronescu, Corina Dumitrescu, Catalin Croitoru, plus loaza mediocra – personaj colectiv.